Cetățenie multiplă (dublă cetățenie)

Cetăţenie multiplă
Cetăţenie multiplă. Ţările care recunosc cetăţenia dublă sau multiplă (cu verde) şi ţările care o interzic (cu roşu).

Unele țări acordă automat cetățenie la naștere persoanelor care au un părinte național al țării respective (jus sanguinis), sau persoanelor născute pe teritoriul țării respective (jus soli), sau prin căsătorie persoanelor care se căsătoresc cu cetățeni ai țării respective (jus matrimonii). Cetățenia poate fi acordată prin naturalizare. Unele țări consideră cetățenia multiplă indezirabilă și iau măsuri să o prevină; acestea se concretizează prin pierderea automată a cetățeniei dacă o altă cetățenie este obținută voluntar, sau amenzi penale pentru exercitarea altei cetățenii. Altele țări îi pot da dreptul unei persoane la orice numar de cetățenii (aceste țări includ România și Moldova). Totuși, deoarece fiecare țară decide singură cine îi sunt cetățenii, bazat doar pe propriile legi și în general fără a lua în considerare legile altor țări, este posibil ca un individ să fie considerat cetățean al două sau mai multe țări, chiar dacă unele din aceste țări interzic cetățenia dublă sau multiplă.

Unele țări consideră cetățenia multiplă dezirabilă, deoarece crește șansele cetățenilor lor să competiționeze și să întrețină contacte la nivel global.

Multe țări, chiar și acelea care permit cetățenia dublă sau multiplă, nu o recunosc prin lege: indivizii sunt tratați fie ca cetățeni ai acelei țări sau nu, iar cetățenia lor cu privire la alte state este considerată a fi fără relevanță.

Germania

Germania are politici destul de restrictive în ceea ce privește dubla cetățenie. Statul german aderă la un principiu cunoscut sub numele de „evitarea mai multor naționalități” și, în general, germanii trebuie să renunțe la naționalitatea lor dacă doresc să obțină una străină. Excepțiile se aplică numai cetățenilor UE, cetățenilor elvețieni și copiilor sau nepoților imigranților. Germania practică și cetățenia dreptului de naștere, dar se aplică multe restricții.

Franţa

Majoritatea statelor UE, inclusiv Franța, permit dublă cetățenie. Cetățenii francezi au avut dreptul la naționalități duale sau multiple. În 2009, Franța s-a opus primului articol al „Convenției privind reducerea cazurilor de naționalitate multiplă și militare” a Consiliului European. Scopul acordului a fost „reducerea pe cât posibil a numărului de cazuri cu naționalități multiple, ca între statele membre”. În Franța, se practică „jus soli”, adică cetățenia dreptului de naștere. Oricine se naște în Franța și locuiește în țară timp de cinci ani, i se acordă cetățenia franceză la cerere după vârsta de 13 ani – indiferent de naționalitățile părinților. Copiii născuți în Franța de părinți care s-au născut și în Franța, indiferent de naționalități, pot primi, de asemenea, cetățenia franceză la naștere.

Suedia

Multă vreme, Suedia, ca și Germania, a aderat la principiul „evitarea dublei cetățenii”. Cu toate acestea, o lege adoptată în 2001 permite cetățenilor suedezi să solicite o altă naționalitate fără a-și pierde pașaportul suedez, cu condiția ca legile țării să permită acest lucru. La rândul lor, imigranții din Suedia nu trebuie neapărat să renunțe la cetățenia străină atunci când sunt naturalizați.

Spania

În principiu, Spania permite dublă cetățenie imigranților din Portugalia, Andorra, Filipine, Guineea Ecuatorială și țările din America Latină cu care a încheiat acorduri de dublă cetățenie. Conform constituției spaniole, imigranții din alte națiuni trebuie să renunțe la cetățenia străină dacă doresc să dețină cetățenia spaniolă. Cetățenii spanioli au dreptul la dublă cetățenie dacă informează autoritățile în termen de trei ani că doresc să-și păstreze pașaportul spaniol.

Italia

Este posibil să obțineți dublă cetățenie italiană, deoarece guvernul de aici nu cere ca imigranții străini să renunțe la cetățenie, așa cum fac și alte țări. De asemenea, aceasta face Italia foarte atrăgătoare pentru cetățenii străini, indiferent de motivul pentru care decid să se mute aici.

Cetățenii români pot solicita obținerea cetățeniei italiene după patru ani de rezidență legală în această țară, perioadă valabilă pentru toți cetățenii statelor membre ale UE. Pe lângă această condiție cetățenii români trebuie să aibă dovada unui venit minim în ultimii 3 ani petrecuți pe teritoriul Italiei.

În funcție de țară, legile diferă în sudul Europei. Monaco și Andorra, de exemplu, interzic dubla naționalitate, dar în Portugalia este permisă.

În cazul persoanelor cu dublă/multiplă cetățenie domiciliate sau rezidente pe teritoriul unui stat a cărui cetățenie o dețin, pe lângă cetățenia română, posibilitățile de acordare a protecției consulare din partea misiunilor diplomatice și a oficiilor consulare ale României sunt limitate.

În baza articolului 4 din Convenția referitoare la anumite aspecte ale conflictului de legi în materia cetățeniei, deschisă spre semnare la Haga la 12 aprilie 1930, ”un stat nu poate acorda protecție diplomatică unui cetățean al său împotriva unui alt stat a cărui cetățenia o posedă, de asemenea.” Deși foarte puține state sunt părți la această convenție, prevederea respectivă a căpătat un caracter cutumiar, fiind unanim acceptată în dreptul internațional.

Astfel, un cetățean român nu se poate prevala de protecția consulară a României în raport cu autoritățile altui stat a cărui cetățenie o deține și pe teritoriul căruia își are domiciliul sau reședința, fiind tratat, de regulă, din perspectiva statului de domiciliu/reședință, exclusiv ca cetățean al acelui stat.

Asistență și protecție consulară pentru cetățenii români cu dublă cetățenie.Asistența consulară. Ministerul Afacerilor Externe.